Asa cum spuneam si in acest articol, lichenii sunt organisme care raman vii si dupa recoltare. Iata cateva ponturi pentru a te bucura cat mai mult de ei:
- Cel mai important factor este umiditatea din camera. Lichenii nu trebuiesc udati, dar este recomandat ca umiditatea din incapere sa fie intre 40% si 60%. Daca aceasta scade, poti pulveriza putina apa in proximitatea lichenilor, dar nu direct pe acestia. In lipsa umiditatii, lichenii devin rigizi si se degradeaza.
- Fiind organisme care provin din zone cu climat rece, lichenii nu sunt iubitori de caldura excesiva si de soare. Tocmai de aceea evita sa ii asezi langa surse directe de caldura sau in locuri in care soarele lumineaza puternic pe parcursul zilei.
- Trebuiesc stersi de praf? Raspunsul este nu. Lichenii au un efect antistatic, deci praful nu se depune atat de repede pe ei. In plus, evita pe cat posibil contactul cu acestia, pentru ca se pot degrada.
Fiind atat de usor de intretinut si avand si foarte multe beneficii, tablourile si peretii cu licheni pot reprezenta solutia perfecta pentru un colt verde acasa sau la birou.